Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru programele dedicate creșterii natalității prin fertilizare in vitro (FIV).
Perioada de consultare publică se desfășoară între 2 și 20 martie 2026, iar persoanele interesate pot transmite observații și propuneri la adresa de e-mail: consultare.FIV@mfe.gov.ro.
Lansarea acestui program are loc în contextul unor analize recente privind vulnerabilitatea socio-economică și distribuția comunităților marginalizate, evidențiind nevoia de a îmbunătăți accesul la servicii medicale de reproducere asistată pentru persoanele aflate în astfel de zone. Programul își propune, astfel, să contribuie atât la susținerea natalității, cât și la reducerea inegalităților de acces la tratamentele pentru infertilitate.
Deși nu există încă un calendar clar pentru viitorii beneficiari, ghidul aflat în dezbatere conturează pentru prima dată condițiile în care femeile din România ar putea accesa proceduri FIV finanțate din fonduri europene. Menționăm că aceste criterii sunt în faza de consultare publică și pot suferi modificări.
Program FIV: Condiții de eligibilitate (actualizate la 4 martie 2026)
Deși criteriile se află în prezent în dezbatere publică și nu există încă un calendar clar privind momentul în care vor putea fi depuse aplicațiile, mai jos regăsiți condițiile de eligibilitate așa cum sunt ele formulate la data de 4 martie 2026.
Pentru a putea beneficia de program, o femeie trebuie să îndeplinească cumulativ criteriile prevăzute la punctele A, B, C și D.
A. Încadrarea într-o categorie vulnerabilă socio-economic
Beneficiarele trebuie să fie persoane vulnerabile sau provenite din comunități cu grad ridicat de vulnerabilitate, respectiv să facă parte din una dintre următoarele categorii:
- femei cu dizabilități;
- femei care locuiesc în comunități cu grad de vulnerabilitate crescut, respectiv în localități sau comunități marginalizate.
B. Criteriul de vârstă
Femeile trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani.
C. Diagnostic medical de infertilitate
Este necesar un diagnostic de infertilitate, precum și indicație medicală pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro (FIV).
Acestea trebuie să fie eliberate de un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu competență în tratamentul infertilității și reproducere umană asistată medical.
D. Cetățenie și domiciliu
Beneficiarele trebuie să aibă cetățenia română și domiciliul sau reședința într-una dintre regiunile vizate de proiect.

Sursă imagine: Raport Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Vezi lista completă aici.
Informații importante pentru viitorii beneficiari
Este important de menționat că informațiile prezentate reflectă forma ghidului disponibilă la data publicării acestui articol. Întrucât documentul se află în prezent în etapa de consultare publică, este posibil ca anumite criterii sau condiții să fie modificate până la adoptarea formei finale a programului.
Persoanele interesate sunt încurajate să urmărească evoluția proiectului și eventualele actualizări oficiale, pentru a fi la curent cu forma finală a ghidului și cu momentul în care programul va deveni efectiv accesibil beneficiarilor.
Embryos va monitoriza în continuare evoluția acestui program și va reveni cu informații actualizate pe măsură ce vor apărea noi clarificări sau modificări ale ghidului.
Pentru orice întrebări legate de diagnosticarea infertilității, opțiunile de tratament sau procedurile de fertilizare in vitro (FIV), echipa noastră medicală vă stă la dispoziție. Vă încurajăm să ne contactați pentru a primi informații și îndrumare adaptate situației dumneavoastră.


