Proceduri

Endometrioza ovariană este cel mai frecvent tip de endometrioză. Endometrioamele sunt cunoscute și sub numele de chisturi de ciocolată, datorită lichidului de culoare închisă pe care îl conțin. Spre deosebire de chisturile funcționale, endometrioamele nu se resorb și necesită, de cele mai multe ori intervenție chirurgicală.

Endometrioza este o boală inflamatorie benignă, în care țesut similar cu cel care căptușește interiorul uterului, se dezvoltă în afara acestuia. Boala este extrem de frecventă în rândul femeilor de vârstă reproductivă, cu o incidență necunoscută în rândul adolescentelor.

Endometrioza este de mai multe feluri: profundă, superficială și ovariană.

Chisturile endometriozice reprezintă un subtip al endometriozei și apar cu precădere la femeile aflate la vârsta reproductivă. Acestea pot da simptomatologie dureroasă severă și pot afecta fertilitatea. Aderențele sunt specifice endometriozei, astfel încât, în majoritatea cazurilor, chisturile endometriozice sunt aderente structurilor din proximitate.

Spre deosebire de chisturile funcționale, endometrioamele se formează la suprafața ovarului, după care chistul pătrunde în structura ovarului, înlocuind treptat țesutul ovarian. Rezerva ovariană poate fi afectată.

O alternativă la intervenția chirurgicală (ablație sau excizie) o reprezintă alcoolizarea chisturilor endometriozice, sau scleroterapia. Atitudinea terapeutică depinde foarte mult de dimensiunea chisturilor. Chisturile endometriozice cu dimensiuni peste 4 cm au indicație pentru scleroterapie.

Tehnica presupune instilarea de alcool la 95 de grade în interiorul chistului. Acesta este lasat pentru cateva minute și apoi aspirat. Alcoolul distruge țesutul endometrial, fără să-l afecteze pe cel al ovarului.

Alcoolizarea chisturilor endometriozice se realizează prin intermediul unui cateter, prin puncție vaginală, sub ghidaj ecografic.

Acest tip de intervenție conservă funcția ovarului, fiind cel mai puțin agresivă dintre toate opțiunile terapeutice. Rata de recidivă este mai scăzută, iar rezerva ovariană nu este afectată.

Intervenția este minim-invazivă, este foarte bine tolerată de paciente. Riscurile sunt minime, iar disconfortul postoperator mult redus față de intervenția chirurgicală.

Procedura durează în medie 20-30 de minute. Se poate efectua cu analgo-sedare sau cu anestezie locală. Nu necesită internare, iar pacienta își poate relua activitățile obișnuite imediat.

Se aspiră conținutul chistului endometriozic prin puncție vaginală ghidată ultrasonografic, similar aspirației lichidului folicular din puncția ovariană în cadrul procedurii de fertilizare in vitro. Se măsoară cantitatea de conținut chistic aspirat. Apoi se introduce un agent sclerozant (etanol 95%) la aproximativ 70% din volumul inițial al chistului pentru a distruge prin metoda chimică pereții chistului. Se așteaptă 10 minute. Se aspiră alcoolul și se verifică să fie extrasă aceeași cantitate care a fost introdusă. Se reintroduce soluție salină în interiorul chistului pentru spălare și verificarea integrității peretelui chistic. Prin aceasta, se observă dacă ar putea exista exteriorizare de alcool în pelvis ce ar putea da reacție chimică iritativă și se irigă cu soluție salină pentru a împiedica acest potențial efect nedorit.

Riscurile asociate sunt minime, iar complicațiile sunt rare. Pacienta poate resimți o senzație de disconfort și durere ușoară, pentru care se vor recomanda analgezice. Riscul de infecție este mic dar prezent iar pentru acesta se administrează antibiotic pre și post interventional pentru a limita posibilitatea formării unui abces ovarian.

Intervenția de alcoolizare a chistului endometriozic nu necesită pregătiri speciale. Pentru că se efectuează sub sedare pacienta trebuie să se afle în repaus alimentar și hidric cu 8 ore înaintea intervenției.

Pacienta își poate relua activitățile cotidiene chiar de a doua zi. Nefiind o procedură chirurgicală (fără incizii), nu prezintă restricții speciale.

Infertilitatea masculină este o problemă larg răspândită care afectează aproximativ unul din șapte cupluri.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 17,5% dintre cupluri la nivel global se luptă cu infertilitatea. Infertilitatea factorilor masculini contribuie la aproximativ jumătate din aceste cazuri, fie ca și cauză unică, fie în combinație cu infertilitatea femeii. Asta înseamnă că aproximativ 8% dintre cuplurile din întreaga lume se confruntă cu o formă de infertilitate masculină.

Progresele medicale precum procedura de extracție a spermei testiculare microscopic (Micro-TESE) și aspirația microchirurgicală a spermatozoizilor din epididim (Mesa) s-au dovedit extrem de eficiente în cazurile de azoospermie non-obstructivă, o afecțiune caracterizată prin absența spermatozoizilor în materialul seminal.

Micro-TESE (microdisecție testiculară), este o procedură chirurgicală minim invazivă utilizată pentru a detecta și extrage spermă din testiculele bărbaților care suferă de azoospermie non-obstructivă.

Micro-TESE implică efectuarea unei mici incizii în mijlocul scrotului, pacientul fiind sub anestezie. Chirurgul apoi inspectează țesutul testicular sub un microscop pentru a identifica și extrage tuburile seminifere care ar putea conține spermă. Această metodă permite extragerea spermatozoizilor cu miniml de daune asupra țesutului testicular.

Sperma extrasă poate fi ulterior utilizată în proceduri de reproducere asistată, cum ar fi fertilizarea in vitro (FIV) sau injecția intracitoplasmică a spermatozoizilor (ICSI).

Unul dintre principalele beneficii ale Micro-TESE este rata de succes — până la 38%.

De asemenea, Micro-TESE are un avantaj semnificativ față de alte metode de recoltare a spermatozoizilor, întrucât permite o vizualizare detaliată a țesutului testicular, crescând astfel șansele de a identifica spermă viabilă. Totodată, deoarece se efectuează o singură incizie și se examinează o porțiune mai mare de țesut, riscul de daune testiculare este redus comparativ cu alte tehnici.

Pregătirea pentru o procedură Micro-TESE implică un consult amănunțit cu medicul urolog, inclusiv o revizuire a istoricului de sănătate al pacientului, examinarea fizică și testele necesare. Dacă o tulburare genetică este cauza infertilității, poate fi necesară consilierea genetică.

• Analize de sânge — test de coagulare, hemoleucogramă completă, teste pentru hepatită, sifilis și HIV
• Electrocardiogramă
• Consult cu medicul anestezist

Recuperarea după o procedură Micro-TESE poate varia în funcție de circumstanțele individuale, dar, în general, majoritatea pacienților vor avea parte de o recuperare ușoară.

• În general, pacienții merg acasă în aceeași zi, odată ce și-au revenit complet după anestezie;
• Este de așteptat ca pacientul să prezinte disconfort și tumefacție în zona scrotului, gestionate cu medicamentație conform indicațiilor medicului;
• Activitățile fizice intense trebuie evitate timp de aproximativ două săptămâni;
• Se menține zona de incizie curată și uscată.

Deși procedura de extracție a spermei testiculare microscopic este o procedură relativ sigură, cu rate de succes ridicate, este important să se ia în considerare riscurile și complicațiile potențiale, ca și în cazul oricărei proceduri chirurgicale.

• Infecție
• Durerea și disconfortul în zona scrotului
• Sângerarea sau formarea hematomului, deși acest lucru este întâlnit rar
• Deteriorarea potențială a țesutului testicular
• Posibilitatea de a nu fi recoltați spermatozoizi viabili în timpul procedurii, în special în cazurile severe de azoospermie non-obstructivă

Mesa este o procedură chirurgicală folosită pentru a recupera spermatozoizii din epididimul unui bărbat. Epididimul este un tub lung și încolăcit situat în spatele testiculelor unde spermatozoizii se maturizează. Este o metodă eficientă de a recupera spermatozoizii în cazul bărbaților care au probleme cu ejacularea, fie din cauza unei obstrucții, fie a unei vasectomii.

Mesa, la fel ca și procedura de extracție a spermei testiculare microscopic, implică efectuarea unei mici incizii în scrot pentru a permite accesul la epididim. Chirurgul folosește un microscop chirurgical pentru a găsi un tubul epididimal plin cu spermă. O seringă este apoi folosită pentru a aspira lichidul epididimal care conține spermatozoizi.

Sperma recoltată poate fi utilizată pentru a fertiliza un ovul în laborator, în cadrul unei proceduri de reproducere asistată, precum FIV sau ICSI.

Procedura Mesa este cunoscută pentru ratele mari de recoltare a spermei. Acest lucru se datorează faptului că procedura implică extragerea spermei direct din epididim, unde spermatozoizii sunt stocați în sistemul reproducător masculin. De asemenea, ca și în cazul Micro-TESE, riscul producerii unor daune testiculare este redus.

Pregătirea pentru Mese presupune același lucru ca și în cazul extracției spermei testiculare microscopic.

• Analize de sânge — test de coagulare, hemoleucogramă completă, teste pentru hepatită, sifilis și HIV
• Electrocardiogramă
• Consult cu medicul anestezist

După o procedură de aspirație microchirurgicală a spermei epididimale, ca și în cazul Micro-TESE, procesul de recuperare este în general simplu.

• Pacienții merg acasă în aceeași zi, odată ce și-au revenit complet după anestezie;
• Este de așteptat ca pacientul să prezinte disconfort și umflături în zona scrotului, gestionate cu medicamentație conform indicațiilor medicului;
• Activitățile fizice intense trebuie evitate timp de aproximativ două săptămâni;
• Se menține zona de incizie curată și uscată.

• Infecție
• Durerea și disconfortul în zona scrotului
• Sângerarea sau formarea hematomului, deși acest lucru este întâlnit rar
• Deteriorarea potențială a țesutului testicular
• Posibilitatea a nu fi recoltați spermatozoizi viabili în timpul procedurii, în special în cazurile severe de azoospermie non-obstructivă

Histeroscopia este procedura minim invazivă cu ajutorul căreia se pot diagnostica sau trata patologii uterine. Procedura este un instrument extrem de valoros în investigarea cauzelor infertilității feminine.

Histeroscopia este o metodă ginecologică minim invazivă, care nu necesită incizii și care permite examinarea directă a canalului cervical, a spațiului interior al uterului și a deschiderilor trompelor uterine. Procedura se efectuează cu ajutorul unui instrument denumit histeroscop, sau rezectoscop. Acesta este un instrument optic performant format dintr-un tub subțire, la capătul căruia se află o sursă de lumină și o cameră care permite vizualizarea structurilor interne. În cazul în care este vorba despre o histeroscopie curativă, se pot atașa instrumente cu ajutorul cărora se vor repara defectele uterine observate.

Histeroscopia este de 2 feluri: diagnostică și terapeutică. Indicația pentru fiecare tip de procedură este dată de fiecare caz în parte.

Histeroscopia diagnostică este o procedură ginecologică, minim invazivă, utilizată pentru diagnosticare sau pentru confirmarea unui diagnostic. Aceasta este utilizată pentru diagnosticarea patologiilor uterine. De asemenea, este recomandată pentru confirmarea anumitor rezultate ale testelor. Procedura se recomandă pentru:

• Diagnosticarea sângerărilor vaginale anormale
• Evaluarea infertilității
• Post intervenții chirurgicale uterine
• Evaluare/stadializare cancer endometrial

Această procedură medicală este realizată sub sedare indusă IV și se recomandă pentru tratamentul diverselor patologii uterine. Ea se realizează cu ajutorul rezectoscopului, format dintr-un instrument de electrochirurgie, o sursă de lumină și o cameră care transmite imaginile pe un monitor. Afecțiunile uterine pentru care se indică efectuarea histeroscopiei intervenționale sunt:

• Polipi uterini
• Sinechie uterină
• Fibrom uterin
• Obstrucție tubară
• Sept uterin

Intervenția este minim-invazivă, nu presupune incizii, ceea ce minimizează riscurile, precum și trauma asupra corpului. Nu necesită spitalizare, se efectuează în ambulator, pacienta putând pleca acasă câteva ore mai târziu.

Printre avantajele histeroscopiei se numără și recuperarea rapidă și administrare minimă de medicație.

Procedura se recomandă atunci când există suspiciune de patologie uterină sau tubară, dar și în situații precum:

• Sângerare vaginală la menopauză
• Rezultat modificat Babeș Papanicolau
• Suspiciune de malformații uterine
• Avort recurent
• Investigarea cauzelor de infertilitate
• Sinechie uterină
• Resturi trofoblastice
• Evaluarea post cezariană

Fiind o interventie foarte bine tolerată, ce se efectuează sub sedare, histeroscopia nu are interdicții absolute legate de vârstă.

Deși este o interventie ușoară, există și anumite contraindicații în efectuarea ei, precum:

• Tulburări de coagulare
• Infecții cu virus herpes
• Boală inflamatorie pelvină
• Cancer de col
• Sarcina

Histeroscopia este o procedură sigură. Cu toate acestea, există anumite riscuri de care pacienta trebuie să fie informată:

• Hemoragie
• Perforația peretelui uterin
• Febră
• Frisoane
• Endometrită postoperatorie
• Crearea de aderențe uterine postoperator
• Riscuri date de anestezie
• Infecții

Histeroscopia se realizează în prima săptămână după menstruație, deoarece endometrul este subțire. Pacienta va efectua o serie de analize necesare atât pentru administrarea în siguranță a sedării, cât și pentru evaluarea stării generale de sănătate. Este necesar să se excludă eventualele infecții la nivel vaginal. Se va efectua un consult preanestezic.

Având în vedere că este o procedură ce se efectuează în ambulatoriu, nu necesită pregătire specială pentru spitalizare. Atunci când este necesară sedarea intravenoasă, este interzis consumul de alimente și de lichide cu cel puțin 8 ore înainte de intervenție.

Pacienta este așezată în poziție ginecologică. După administrarea sedării, poate fi necesară dilatarea colului sau nu, în funcție de tipul intervenției. După curățarea vaginului și a colului cu soluție antiseptică, se introduce histeroscopul în cavitatea uterină. Se examinează progresiv canalul endocervical, orificiile tubare și ulterior uterul.

Pentru a putea fi vizualizat, uterul este destins cu ajutorul unui gaz sau a unui lichid. Interiorul cavității va fi vizualizat cu ajutorul camerei și a sursei de lumină. În cazul în care se efectuează histeroscopie operatorie, se vor efectua o serie de manevre de corectare a defectelor uterine.

În cadrul clinicii Embryos se utilizează un histeroscop subțire, care nu necesită dilatarea colului uterin, în cazul histeroscopiei diagnostice. Acest lucru are multiple avantaje în ceea ce privește minimizarea disconfortului resimțit de pacienți postoperator.

De regulă, histeroscopia nu durează mai multe de 30 de minute, în cazul în care sunt necesare intervenții. Dacă este vorba despre o histeroscopie diagnostică, durata este și mai scurtă, de aproximativ 10-15 minute.

Post-intervenție pacienta are câteva restricții precum: evitarea contactului sexual, a efortului excesiv, a utilizării tampoanelor interne, precum și a spălăturilor vaginale.

Deoarece este o intervenție ușoară, recuperarea după histeroscopie va fi și ea la fel. Pacienta își va relua activitățile la scurt timp după efectuarea procedurii. Este posibil să apară următoarele simptome postoperator, însă este important de retinut că acestea se vor remite treptat:

• Crampe abdominale
• Sângerări vaginale
• Disconfort la nivelul umerilor datorat gazului utilizat pentru dilatarea uterului

Embriotransferul este ultima etapă în cadrul procesului de fertilizare in vitro. Procedura este nedureroasă, de scurtă durată, pacienta putând să plece acasă în aceeași zi.

Atunci când embrionii ajung la nivelul optim de dezvoltare, se ia decizia implantării acestora în uter. Embrionii de ziua a 3-a reprezintă nivelul minim de dezvoltare pe care aceștia trebuie să-l atingă pentru a putea fi considerați viabili. Embrionii de ziua a 5-a sunt superiori ca și calitate, având șanse mult mai mari de a se implanta și de a se dezvolta. În ziua 5 embrionul atinge stadiul de blastocist. În cadrul clinicii Embryos, alegem să transferăm doar blastociști.

Embriotransferul se poate realiza cu embrioni proaspeți sau cu embrioni congelați.

În urma stimulării ovariene se obține un anumit număr de ovocite mature, care vor fi recoltate și fertilizate în laborator cu materialul seminal al partenerului, sau cu spermă donată. În funcție de numărul de embrioni obținuți, dar și de starea de sănătate a pacientei, se va lua decizia embriotransferului unui singur embrion sau a mai multor blastociști.

Șansele de reușită cu propriile ovocite depind de vârsta pacientei, dar și de existența altor patologii asociate, precum sindromului ovarelor polichistice, endometrioză ovariană, sau alte probleme ce pot afecta producția de ovocite, precum și calitatea lor. Cu cât pacienta este mai tânără, cu atât șansele de a obține o sarcină cu propriile ovocite sunt mai mari. Statisticile afirmă că pentru femeile sub 35 de ani, există o șansă de aproximativ 55% de a obține o sarcină cu ovocite proprii.

Embriotransferul cu ovocite donate este o procedură la care apelează femeile care nu pot obține ovocite proprii din varii motive:

• Menopauză precoce
• Insuficiență ovariană
• Anomalii genetice
• Răspuns slab la tratamentul de stimulare

Procedura se recomandă în mod special femeilor cu vârsta de peste 40 de ani. Ea presupune mai mulți pași, printre care sincronizarea ciclului menstrual între donatoare și primitoare, prin administrarea tratamentelor hormonale. Rata de succes a embriotransferului cu ovocite donate este mai mare decât cea a embriotransferului cu ovocite proprii. Acest lucru se datorează faptului că ovocitele donate provin, de regulă, de la femei tinere, sănătoase, supuse unui proces de evaluare.

Procesul de fertilizare in vitro se poate realiza cu sperma partenerului, atunci când nu există patologii care afectează în mod iremediabil fertilitatea masculină. În aceste cazuri, partenerul va dona spermă în acelasi timp în care are loc recoltarea ovocitelor partenerei.

Fertilizarea cu sperma partenerului se poate realiza în două feluri:

1. FIV – ovocitul și spermatozoizii viabili sunt lăsați în incubator, iar fertilizarea are loc în mod natural;
2. ICSI – ovocitele sunt injectate cu câte un spermatozoid prelucrat anterior. Materialul seminal este spălat și curățat de elemente ce ar putea împiedica procesul de inseminare.

Embriotransferul embrionilor obținuți cu spermă donată se realizează atunci când există anumite cauze ale infertilității masculine precum:

• Azoorpermia
• Oligospermia
• Anomalii genetice

Donatorul de spermă este selectat și evaluat, apoi procesul se desfășoară identic cu cel al fertilizării cu spermă proprie.

Embriotransferul se realizează în ultima parte a procesului de fertilizare in vitro și are ca scop obținerea unei sarcini în cazul femeilor care nu pot concepe natural.

Există o serie de probleme ce pot împiedica concepția, cum ar fi:

• Endometrioza
• Adenomioza
• Insuficiență ovariană
• Menopauză precoce
• Patologii tubare
• Patologii uterine
• Oligospermie
• Astenozoospermie

Embriotransferul este o procedură nedureroasă. Pacienta trebuie să se prezinte cu vezica plină. I se va administra inițial un antispastic. Procedura durează aproximativ 10 minute, iar disconfortul resimțit de pacientă va fi similar cu cel resimțit în cadrul unei recoltări uzuale.

Se inserează un cateter subțire prin vagin, până în cavitatea uterină. Acesta va conține embrionii în mediul de cultură, care vor fi inserați în uter. Procesul se va efectua prin ghidaj ecografic. Tot ecografic se va confirma prezența embrionilor în uter.

Pentru cuplurile care apelează la FIV pentru a avea un copil, un factor esențial este rata de succes a acestei metode. Rata de succes se referă la procentajul de cupluri care reușesc să obțină o sarcină în urma unui ciclu de FIV. Există diferite moduri de a exprima această statistică, cum ar fi rata de succes pe transfer de embrioni, rata de succes pe ciclu FIV și rata de succes pe pacient.

Rata de succes a embriotransferului depinde de mai mulți factori care țin de contextul medical al cuplului, de protocolul utilizat, dar și de anumite variabile ce nu pot fi prevăzute, precum răspunsul la tratamentul de stimulare ovariană. Dintre factorii responsabili cu succesul sau insuccesul embriotransferului, menționăm:

• Cauzele infertilității
• Vârsta femeii
• Calitatea materialului genetic
• Tipul de procedură utilizati
• Experiența medicului specialist și a embriologilor
• Dotările laboratorului de embriologie

Puncția ovariană este una dintre etapele procesului de fertilizare in vitro. În timpul procedurii se recolteaza ovocitele produse prin stimulare ovariană.

Procedura este o interventie chirurgicală ușoară, efectuată sub analgosedare. La aproximativ 35-36 de ore de la administrarea injecției pentru declanșarea ovulației se efectuează puncția ovariană. Aceasta se desfășoară prin abord transvaginal și prin ghidaj ecografic. Lichidul follicular ce conține ovocitele este aspirat prin intermediul unui ac fin.

Intervenția este necesară pentru recoltarea ovocitelor ce vor fi ulterior fertilizate în laborator. Puncția ovariană este o procedură atraumtică, de durată scurtă și fără efecte secundare importante.

Procesul de fertilizare in vitro presupune mai multe etape. Se începe cu stimulare ovariană. Această etapă are rolul de a obține cât mai multe ovocite mature, care vor fi fertilizate în laborator. Pentru a forța corpul să producă un număr cât mai mare de ovocite și pentru a le aduce la nivelul de maturitate optim, se utilizează medicație injectabilă. Tratamentul are rolul de a produce foliculi. Aceștia sunt structurile în interiorul cărora se vor dezvolta ovocitele.

Medicul specialist va decide tipul de medicație și protocolul, în funcție de contextul medical al pacientei. Stimularea se va efectua în etape, iar pacienta va trebui monitorizată ecografic pentru a vedea evoluția. În urma măsurătorilor se va decide când foliculii sunt sufficient de maturi pentru a efectua puncția.

Stimularea ovariană poate avea anumite efecte de ordin psihologic și emoțional asupra pacientei. Dincolo de impactul psihic al întregului proces, administrarea de homoni este asociată cu schimbări de dispoziție. Schimbările hormonale care se petrec pot afecta starea de spirit a pacientei.

Deși stimularea ovariană este un procedeu sigur, există anumite riscuri asociate. Dintre aceste amintim:

• Stres, schimbări de dispoziție
• Balonare
• Dureri abdominale
• Sensibilitate a sânilor
• Hiperstimulare ovariană

Deși este o interventie ușoară, puncția ovariană necesită o minimă pregătire. Pentru că se efectuează sub sedare, pacienta trebuie să țină cont de restricțiile specific administrării acestui tip de substanță. Astfel, este necesar repaos alimentar și hidric cu cel puțin 8 ore înainte de efectuarea sedării. Se interzice contactul sexual înainte de recoltare și este necesar ca pacienta să aibă transportul asigurat.

În plus, va fi necesară efectuarea anumitor analize de laborator, precum și a unui consult preanestezic.

Intervenția durează maxim 20 de minute. Pacienta este așezată în poziție ginecologică. După efectuarea sedării, foliculii sunt identificați ecografic. Prin vagin este introdus un ac subțire care este ghidat ecografic în ovar. Se puncționează ovarul și se aspiră foliculii. Aceștia sunt transferați imediat în eprubete sterile, la temperature corpului și sunt transferate către laboratorul de embriologie unde începe pregătirea pentru fertilizare.

Procedura este bine tolerată de paciente. Acestea pot experimenta anumite simptome care se remit la scurt timp:

• Sângerare ușoară
• Crampe abdominale
• Disconfort abdominal
• Greață

Numărul de ovocite extrase este diferit de la caz la caz și depinde de raspunsul individual la tratament, de starea generală de sănătate a pacientei, dar și de vârsta accesteia. În general, se extrag între 8-12 ovocite.

Puncția ovariană este o procedură sigură. Există anumite riscuri asociate, însă, acestea au o incidență de sub 1% în literatură.

• Risc de sangerare
• Risc de infecție
• Risc de torsiune de ovar
• Risc de sindrom algic pelvin

Toate aceste riscuri au o incidența sub 1% in literatura.

Infertilitatea afectează în medie 4 din 10 cupluri, iar numărul celor care se confruntă cu această problemă crește de la an la an. Aceasta se definește drept imposibilitatea de a obține o sarcină, timp de 12 luni, atunci când există contact sexual, regulat, neprotejat, la vârsta de sub 35 ani, sau 6 luni la vârsta de peste 35 ani.

Fertilizarea in vitro este o procedură de reproducere asistată medicală care constă în fecundarea ovulului femeii cu spermatozoidul bărbatului în afara corpului, într-un laborator specializat. Scopul acestei proceduri este de a ajuta cuplurile care nu pot concepe pe cale naturală din cauza unor probleme de fertilitate.

Procedurile de reproducere umană asistată de care pacienții pot beneficia în cadrul clinicii noastre sunt fertilizare in vitro sau inseminare intrauterină.

Inseminarea intrauterină și fertilizarea in vitro sunt două proceduri de reproducere umană asistată medicală care pot ajuta cuplurile care nu pot concepe pe cale natural. Ambele proceduri presupun introducerea spermatozoizilor, sau respectiv a embrionilor deja formați în uter dar se deosebesc prin modul și locul în care are loc fecundarea.

Inseminarea intrauterină (IUI) este o procedură mai simplă și mai puțin costisitoare, care constă în injectarea unui concentrat de spermatozoizi direct în uterul femeii, în jurul perioadei ovulatorii. Spermatozoizii trebuie să înnoate până la trompele uterine, unde pot întâlni și fecunda un ovul eliberat de ovar. Fecundarea are loc pe cale naturală. La nivelul trompei și ulterior zigotul format migrează pentru implantare în uter.

Fertilizarea in vitro (FIV) este o procedură mai complexă, care constă în recoltarea ovocitelor mature din ovarele femeii și combinarea lor cu spermatozoizii într-un mediu de cultură, în afara corpului, într-un laborator specializat. Fecundarea are loc pe cale artificială, în afara corpului femeii. Ovulele fecundate devin embrioni și sunt transferați în uterul femeii după câteva zile de dezvoltare. Fertilizarea in vitro se recomandă în cazurile de infertilitate severă sau când inseminarea intrauterină nu a dat rezultate.

Fertilizarea in vitro se recomandă atunci când alte metode de tratament al infertilității nu au dat rezultate sau când există o cauză severă sau ireversibilă de infertilitate precum:

• Trompe uterine blocate sau absente;
• Infertilitatea masculină;
• Vârsta înaintată a pacientei;
• Infertilitatea cauzată de endometrioză, tulburări de ovulație, fibrom uterin sau alte afecțiuni ginecologice;
• Bolile genetice moștenite;
• Insuficiența ovariană prematură;
• Infertilitatea inexplicabilă.

Procesul FIV presupune mai mulți pași de evaluare și de tratament, care se pot întinde pe o perioadă mai lungă de timp. Ambii parteneri ai cuplului vor efectua o serie de analize pentru a determina natura infertilității. În funcție de caz se vor prescrie diverse tratamente anterior începerii procesului de FIV pentru anumite afecțiuni ce pot contribui la insuccesul procedurilor.

Cu ajutorul tratamentelor hormonale, ovarele sunt stimulate să producă ovocite, care sunt apoi recoltate prin procedura denumită puncție și fertilizate în laborator, prin diverse proceduri. Atunci când se obține blastocist de ziua a 5-a, se efectuează embriotransferul. Procedurile sunt minim-invazive și nedureroase pentru paciente. Puncția se efectuează sub sedare, iar embriotransferul nu necesită sedare.

Etapa de pregătire pentru FIV presupune mai mulți pași. Cuplul va efectua o consultatie inițială cu specialistul în reproducere umană asistată. Se va efectua o anamneză detaliată, apoi pacienta va fi evaluată din punct de vedere ecografic. Ulterior, ambii parteneri ai cuplului vor efectua o serie de analize, în funcție de contextul lor medical și de istoricul medical. Cuplul trebuie să adopte un stil de viață sănătos înainte de FIV, care să includă o alimentație echilibrată, o hidratare adecvată, evitarea fumatului, alcoolului și drogurilor, reducerea stresului și practicarea unei activități fizice moderate.

Stimularea ovariană este o etapă esențială în cadrul procesului FIV, deoarece are ca scop obținerea unui număr cât mai mare de ovocite mature și de calitate, care să poată fi fertilizate în laborator cu spermatozoizi. Procedura se realizează prin administrarea de medicamente hormonale, sub supravegherea medicului specialist în reproducere umană asistată medicală.

Stimularea ovariană începe de obicei în primele zile ale ciclului menstrual al femeii și durează aproximativ 10-14 zile. În funcție de tipul de protocol ales, procesul poate implica următorii pași:

• administrarea unor medicamente care blochează secreția naturală de hormoni hipofizari (FSH și LH), care controlează ovulația. Medicamentele folosite sunt gonadotofine exogene (FSH, LH) și antagoniști ai GnRH (hormon eliberator de gonadotrofine) și se administrează sub formă de injecții subcutanate sau intramusculare.
• administrarea unor medicamente care stimulează creșterea și maturizarea mai multor foliculi ovarieni, care conțin ovocite. Medicamentele folosite pentru stimularea foliculară sunt gonadotrofine (FSH și LH) și se administrează sub formă de injecții subcutanate. Doza și durata stimulării foliculare se stabilesc individual, în funcție de răspunsul ovarian al fiecărei paciente.
• administrarea unei injecții cu hCG (gonadotropină corionică umană), care imită acțiunea LH natural și declanșează ovulația. Scopul acestui pas este de a induce maturizarea finală a ovocitelor și eliberarea lor din foliculi. Injecția cu hCG se administrează la un moment precis, stabilit de medic, de obicei cu 35 de ore înainte de recoltarea ovocitelor.

Pe parcursul stimulării se vor efectua controale ecografice periodice pentru a monitoriza evoluția.

La aproximativ 35 de ore de la administrarea medicației pentru declanșarea ovulației se recolteaza ovocitele prin puncție ovariană sub ghidaj ecografic. Procedura se efectuează sub analgosedare și este nedureroasă pentru pacientă.

Sub ghidaj ecografic medicul specialist puncționează ovarele și aspiră lichidul folicular ce conține ovocitele. Acesta este imediat depozitat în eprubete sterile, la temperatura corpului uman și predate medicului embriolog.

Materialul genetic masculin se recoltează la același interval de timp și se transferă imediat în laborator pentru a începe procesul de fertilizare.

Procesul de fertilizare în laborator este etapa în care ovocitele recoltate sunt combinate cu spermatozoizii partenerului sau ai unui donator, în condiții controlate, pentru a obține embrioni. Procesul de fertilizare în laborator poate implica două tehnici principale: FIV standard sau ICSI.

După recoltare, ovocitele sunt examinate la microscop pentru a verifica stadiul de maturitate și integritatea lor. Numai ovocitele mature (cu doi pronuclei) pot fi fertilizate. Ovocitele imature (cu un singur pronucleu) pot fi puse în cultură pentru a vedea dacă ajung la maturitate sau pot fi eliminate. Sperma recoltată este procesată prin diferite metode pentru a separa spermatozoizii viabili de cei morți sau imobili și de alte celule sau substanțe. Spermatozoizii sunt selectați în funcție de motilitate și morfologie și sunt păstrați în mediu de cultură până la momentul fertilizării.

În cazul utilizării FIV, fiecare ovocit matur este plasat într-o picătură de mediu de cultură împreună cu un număr suficient de spermatozoizi (aproximativ 50.000-100.000). Picăturile sunt acoperite cu ulei mineral pentru a preveni evaporarea și contaminarea și sunt incubate la 37°C timp de 16-18 ore. În cazul ICSI, fiecare ovocit matur este imobilizat cu ajutorul unei pipete speciale și este injectat cu un singur spermatozoid cu ajutorul unui ac subțire. Ovocitele injectate sunt apoi plasate în mediu de cultură și incubate la 37°C timp de 16-18 ore.

Procedura de embriotransfer este ultima etapă a procesului de fertilizare in vitro, care presupune transferarea embrionului (embrionilor) în cavitatea uterină. Este o procedură simplă și nedureroasă, care nu necesită anestezie și care se aseamănă cu un examen ginecologic obișnuit. Se recomandă transferal unui singur embrion, și în cazuri selectate a maxim 2 embrioni.

În perioada anterioară procedurii, se va efectua pregătirea uterului, prin intermediul tratamentului hormonal care va stimula îngroșarea endometrului sau se va merge pe îngroșarea uterului pe cale naturală, fără tratament medicamentos. Se aleg cei mai buni embrioni pentru transfer, în funcție de calitatea și viabilitatea lor. Transferul în uter se realizează prin intermediul unui cateter subțire și flexibil, ce se introduce prin colul uterin până la nivelul cavității uterine, unde medicul eliberează continutul.

Fertilizarea in vitro este un proces care poate fi solicitant, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Pregătirea pentru FIV începe de la momentului consultului initial și se termină odată cu embriotransferul. Partenerii cuplului trebuie să adopte un stil de viață sănătos și să treacă printr-o serie de teste necesare pentru evaluarea stării de sănătate.

Rata de succes a procedurilor FIV depinde de mai mulți factori. Cei mai relevanți sunt vârsta femeii și numărul de ovocite recoltate. Dar și alți factori pot influența șansele de reușită, precum calitatea spermei, stilul de viață al cuplului, anumite afecțiuni medicale asociate și condițiile din laboratorul FIV unde se face procedura.

Rata de succes a tratamentului FIV este influențată și de numărul de ovocite recoltate de la o femeie într-un ciclu. Șansele de a obține embrioni de calitate pentru transferul în uter cresc odată cu numărul de ovocite colectate.

Procedurile de FIV au șanse mai mari de reușită dacă nu există patologii asociate și dacă femeia are o rezervă ovariană bună, dacă se recoltează multe ovocite și dacă endometrul este de calitate. De asemenea, contează și calitatea spermatozoizilor.

Rata de succes este cu atât mai mare cu cât varsta femeii este mai mica, cu cât nu există există alte patologii care pot împiedica sau îngreuna procesul. Foarte importante sunt deciziile medicului specialist referitoare la protocoalele de stimulare, dar și laboratorul unde are loc procedura de fertilizare.

Este important de retinut faptul că, de multe ori, sunt necesare mai multe cicluri de tratament pentru a reuși.

Ulterior procedurii FIV, după embriotransfer, pacientele își pot relua activitatea normal, cu anumite restricții de efort excesiv, condiții de mediu excesive și expunerea la situații stresante. Există o serie de simptome tipice după procedura FIV, precum balonare, crampe, constipație, sensibilitate la nivelul sânilor, etc.

Există și situații care pot impune un consult de specialitate, pentru a exclude o posibilă infecție, torsiune ovariană, sau hiperstimulare ovariană.

Procesul de fertilizare in vitro nu este unul lipsit de riscuri. Este important ca pacientele să fie informate cu privire la toate implicațiile procesului. Dintre cele mai importante riscuri ale procesului FIV enumăram:

• sindromul de hiperstimulare ovariană;
• sarcină multiplă;
• sarcină ectopică;
• infecții;
• avort spontan.

În plus, implicațiile emoționale reprezintă o parte a procesului care nu trebuie neglijată.

Medicina oferă soluții pe care le punem la dispoziția pacienților sub forma celor mai noi tehnici de reproducere umană asistată. Fiecare caz este supus unei anamneze minuțioase. Acordăm o importanță deosebită particularităților fiecărei persoane și avem o abordare holistică a fiecărui caz. Dispunem de cele mai noi echipamente. Laboratoarele noastre de embriologie și andrologie sunt printre cele mai performante din țară.

Echipamentele performante ne ajută să identificăm rapid și corect cauzele infertilității, iar tehnicile de fertilizare de ultimă generație contribuie semnificativ la sporirea șanselor de obținere a sarcinii.

Inseminarea artificială, denumită și inseminare intrauterină reprezintă una dintre metodele de reproducere umană asistată. Se adresează cuplurilor care nu pot concepe natural. Este o metodă simplă, care presupune transferul spermatozoizilor direct în uter.

Inseminarea artificială este o procedură care tratează infertilitatea prin introducerea spermei în colul uterin sau în uter. În funcție de contextul cuplului, se poate interveni atât asupra spermei, cât și asupra ovarelor, pentru stimularea producției de foliculi.

Procedura se recomandă în situația în care, după 12 luni de contact neprotejat nu se obține o sarcină.

În timp ce fertilizarea in vitro presupune obținerea embrionilor în laborator, folosind diferite metode, în cazul inseminării intrauterine, fertilizarea are loc natural. Procedura se poate efectua pe ciclu natural sau cu stimulare ovariană. Aceasta presupune mai puține etape decât fertilizarea in vitro și este mai accesibilă. Cu toate acestea, fertilizarea in vitro are rate de succes mai mari. Însă, decizia de a apela la aceasta din urmă se ia doar după o serie de inseminări intrauterine nereușite, sau atunci când există patologii tubare.

Procedura este indicată atunci când cuplul se confruntă cu infertilitatea în următoarele situații:

• Infertilitate inexplicabilă sau de cauză necunoscută
• Mucus cervical ostil sau insuficient, care împiedică trecerea sau supraviețuirea spermatozoizilor
• Azoospermie, oligospermie, astenospermie sau alte afecțiuni ale sistemului reproducător masculin
• Disfuncții erectile sau ejaculatorii
• Atunci când nu există un istoric complex de infertilitate, când pacienta are o rezervă ovariană bună

Este recomandată în special pacientelor sub 35 de ani.

Deși este o procedură simplă și nedureroasă, inseminarea artificială nu este potrivită pentru toate cuplurile sau femeile care doresc să conceapă un copil. Există anumite contraindicații care pot reduce șansele de succes sau pot pune în pericol sănătatea mamei sau a fătului. Printre contraindicațiile inseminării artificiale se numără:

• Obstrucția sau lezarea ambelor trompe uterine;
• Anomalii congenitale sau dobândite ale uterului, care pot afecta implantarea sau dezvoltarea embrionului;
• Infecții ale tractului genital, care pot cauza inflamație, durere sau avort spontan;
• Boli cronice sau acute ale mamei, care pot compromite starea ei generală sau pot fi transmise copilului;
• Vârsta avansată a mamei (peste 40 de ani), care crește riscul de anomalii cromozomiale, complicații obstetricale sau pierdere a sarcinii;
• Anomalii severe ale spermei partenerului sau donatorului, care pot reduce calitatea sau viabilitatea spermatozoizilor;

Procedura este simplă, rapidă și nedureroasă, nu necesită anestezie sau intervenție chirurgicală. Ea se efectuează în ambulatoriu, cu ajutorul unui cateter subțire și flexibil, care injectează sperma în uter. Durata procedurii este de câteva minute, iar femeia se poate întoarce la activitățile obișnuite imediat după.

Alt beneficiu al inseminării intrauterine este că maximizează șansele de concepție, prin reducerea distanței și timpului pe care spermatozoizii trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge la ovul. De asemenea, prin prelucrarea spermei, se elimină celulele moarte sau imobile și se selectează cei mai viguroși și sănătoși spermatozoizi. Astfel, se îmbunătățește calitatea materialului seminal și se evită riscul de reacții imune sau inflamatorii la nivelul tractului genital feminin.

Inseminarea artificială este o opțiune viabilă pentru multe cupluri sau femei care își doresc un copil, dar întâmpină dificultăți în a-l concepe pe cale naturală. Cu toate acestea, nu este o metodă universal valabilă și nu garantează succesul în toate cazurile. De aceea, este important să se consulte un medic specialist înainte de a lua o decizie și să se țină cont de indicațiile, contraindicațiile, riscurile și alternativele procedurii.

Ca orice procedură medicală, inseminarea intrauterină nu este lipsită de riscuri, care trebuie cunoscute și evaluate înainte de a lua o decizie.

Unul dintre riscurile inseminării intrauterine este cel al infecției. Deși este o complicație foarte rară, există posibilitatea ca introducerea cateterului în uter să provoace o leziune sau o contaminare cu bacterii la nivelul colului uterin, endometrului sau trompelor uterine. Aceasta poate cauza inflamație, durere, febră sau chiar infertilitate. Pentru a preveni acest risc, se recomandă efectuarea unor teste pentru depistarea eventualelor infecții genitale înainte de procedură.

Alt risc al procedurii este cel al sarcinii multiple. Deoarece procedura se face de obicei în asociere cu stimularea ovariană, există șansa ca mai multe ovule să fie eliberate și fecundate în același timp. Acest lucru poate duce la o sarcină gemelară, triplară sau chiar mai mare, care implică mai multe complicații atât pentru mamă, cât și pentru feți.

Sarcina extrauterină este un alt risc posibil. Acesta presupune implantarea embrionului în afara cavității uterine, de obicei în trompele uterine. Acest lucru poate pune în pericol viața mamei și poate duce la pierderea sarcinii și a trompei afectate.

Această metodă de reproducere umană asistată se împarte în mai multe tipuri, în funcție de diagnostic și cauza infertilității: inseminare intracervicală, inseminare intrauterină, inseminare intravaginală și intratubară. Dintre acestea, primele două sunt cele mai utilizati.

Procedura presupune introducerea spermei în colul uterin. Această metodă este non-invazivă și nedureroasă. Este asociată cu o rată bună de success.

Metoda presupune câțiva pași suplimentari față de inseminarea intracervicală. Sperma este pregătită în laborator pentru a fi mai concentrată și curățată de alte substanțe care ar putea afecta șansele de succes.

Anterior procedurii se vor recomanda o serie de analize pentru ambii parteneri, pentru a se evalua starea generală de sănătate. Dintre analizele obligatorii solicitate amintim:

• Testul Babeș Papanicolau
• Culturi din col (Mycoplasma, Chlamydia, Ureaplasma)
• HSG
• Teste pentru boli cu transmitere sexuală
• Spermogramă, spermocultură

Pregătirea propriu-zisă constă în primul rând în monitorizarea ovulației. În funcție de momentul ovulației, partenerul trebuie să doneze material seminal. Dacă se optează pentru inseminare intrauterină, proba va fi prelucrată în laborator. Se pot recomanda fie tratamente pentru stimulare ovariană, fie injecție cu gonadotropina corianică umană (HCG) pentru declanșarea ovulației. Ulterior, se va stabili cu exactitate ziua procedurii.

Aceasta metodă de reproducere umană asistată presupune o serie de pași care maximizează șansele de concepție.

După ce partenerul donează materialul seminal, acesta este prelucrat în laborator. Spermatozoizii activi și normali vor fi separați de cei de calitate inferioară. În plus, sperma va fi curățată de orice alte elemente care ar putea periclita procesul.

Procedura este de scurtă durată și nu generează disconfort. Pacienta va fi poziționată pe masa de ginecologie. Se va utiliza un specul pentru facilitarea accesului prin col. Medicul va introduce un cateter subțire, până în cavitatea uterină, unde va injecta proba de spermă

Pentru că intervenția este non-invazivă și foarte bine tolerată, pacientele nu au restricții. Ele își pot relua activitățile zilnice.

Tehnicile de reproducere umană asistată precum inseminarea artificială reprezintă responsabilitatea medicilor și doar o parte a procesului de concepție. Pacientele își pot maximiza șansele de reușită adoptând un stil de viață sănătos, fără vicii dăunătoare și excese.

După terminarea procedurii pacienta se poate deplasa normal. Nu este necesar repaosul, deoarece nu crește rata de sarcină.

Intervalul după care se poate detecta o sarcină este de 2 săptămâni de la inseminare.

Rata de success a acestei proceduri depinde de mai mulți factori. În primul rând, vârsta pacientei este importantă. Cu cât aceasta este mai tânără, cu atât șansele de succes sunt mai mari. Statisticile afirmă că șansele de reușită cresc cu fiecare încercare. Lipsa altor patologii asociate este la fel de importantă.