Specializare

Medic obstetrică-ginecologie

Dr. Mihaela Braga

Medic obstetrică-ginecologie
telephone-1031.0050051

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’, București în anul 2014. A început în 2015 rezidențiatul pe Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ‘Prof. Dr. Panait Sârbu’. Aici a avut ocazia să lucreze sub îndrumarea unora dintre cei mai buni specialiști în infertilitate din România: Prof. Dr. Bogdan Marinescu și Dr. Andreea Velișcu. Alături de aceștia, și-a descoperit pasiunea – infertilitatea – și a participat la numeroase congrese științifice atât naționale cât și internaționale, unde a susținut prezentări și a câștigat diplome pentru cele mai bune lucrări.

Din 2016, dr. Mihaela Braga este secretar al comisiei de evaluare pentru obținerea atestatului ‘Tratamentul infertilității cuplului și Reproducere Umană Asistată’.

A participat la diverse cursuri de perfecționare precum ‘Reproducere Umană Asistată’, desfășurat la Iași în perioada 9-11 iunie 2017 și ‘Training de chirurgie ginecologică laparoscopică’, organizat la Iași, în cadrul Conferinței ‘Zilele Medicale Vasile Dobrovici’ din 2018.

În 2019 a avut oportunitatea de a contribui la publicarea uneia dintre puținele cărți din România despre infertilitate și anume ‘Noțiuni de Reproducere Umană Asistată’, sub coordonarea dr. Andreea Velișcu și Prof. Dr. Bogdan Marinescu.

  • check-mark-1Membru al Societății Europene de Infertilitate (ESHRE) și al Societății Române de Obstetrică-Ginecologie (SOGR).