Inseminare Artificială

Inseminarea artificială, denumită și inseminare intrauterină reprezintă una dintre metodele de reproducere umană asistată. Se adresează cuplurilor care nu pot concepe natural. Este o metodă simplă, care presupune transferul spermatozoizilor direct în uter.

Inseminarea artificială este o procedură care tratează infertilitatea prin introducerea spermei în colul uterin sau în uter. În funcție de contextul cuplului, se poate interveni atât asupra spermei, cât și asupra ovarelor, pentru stimularea producției de foliculi.

Procedura se recomandă în situația în care, după 12 luni de contact neprotejat nu se obține o sarcină.

În timp ce fertilizarea in vitro presupune obținerea embrionilor în laborator, folosind diferite metode, în cazul inseminării intrauterine, fertilizarea are loc natural. Procedura se poate efectua pe ciclu natural sau cu stimulare ovariană. Aceasta presupune mai puține etape decât fertilizarea in vitro și este mai accesibilă. Cu toate acestea, fertilizarea in vitro are rate de succes mai mari. Însă, decizia de a apela la aceasta din urmă se ia doar după o serie de inseminări intrauterine nereușite, sau atunci când există patologii tubare.

Procedura este indicată atunci când cuplul se confruntă cu infertilitatea în următoarele situații:

• Infertilitate inexplicabilă sau de cauză necunoscută
• Mucus cervical ostil sau insuficient, care împiedică trecerea sau supraviețuirea spermatozoizilor
• Azoospermie, oligospermie, astenospermie sau alte afecțiuni ale sistemului reproducător masculin
• Disfuncții erectile sau ejaculatorii
• Atunci când nu există un istoric complex de infertilitate, când pacienta are o rezervă ovariană bună

Este recomandată în special pacientelor sub 35 de ani.

Deși este o procedură simplă și nedureroasă, inseminarea artificială nu este potrivită pentru toate cuplurile sau femeile care doresc să conceapă un copil. Există anumite contraindicații care pot reduce șansele de succes sau pot pune în pericol sănătatea mamei sau a fătului. Printre contraindicațiile inseminării artificiale se numără:

• Obstrucția sau lezarea ambelor trompe uterine;
• Anomalii congenitale sau dobândite ale uterului, care pot afecta implantarea sau dezvoltarea embrionului;
• Infecții ale tractului genital, care pot cauza inflamație, durere sau avort spontan;
• Boli cronice sau acute ale mamei, care pot compromite starea ei generală sau pot fi transmise copilului;
• Vârsta avansată a mamei (peste 40 de ani), care crește riscul de anomalii cromozomiale, complicații obstetricale sau pierdere a sarcinii;
• Anomalii severe ale spermei partenerului sau donatorului, care pot reduce calitatea sau viabilitatea spermatozoizilor;

Procedura este simplă, rapidă și nedureroasă, nu necesită anestezie sau intervenție chirurgicală. Ea se efectuează în ambulatoriu, cu ajutorul unui cateter subțire și flexibil, care injectează sperma în uter. Durata procedurii este de câteva minute, iar femeia se poate întoarce la activitățile obișnuite imediat după.

Alt beneficiu al inseminării intrauterine este că maximizează șansele de concepție, prin reducerea distanței și timpului pe care spermatozoizii trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge la ovul. De asemenea, prin prelucrarea spermei, se elimină celulele moarte sau imobile și se selectează cei mai viguroși și sănătoși spermatozoizi. Astfel, se îmbunătățește calitatea materialului seminal și se evită riscul de reacții imune sau inflamatorii la nivelul tractului genital feminin.

Inseminarea artificială este o opțiune viabilă pentru multe cupluri sau femei care își doresc un copil, dar întâmpină dificultăți în a-l concepe pe cale naturală. Cu toate acestea, nu este o metodă universal valabilă și nu garantează succesul în toate cazurile. De aceea, este important să se consulte un medic specialist înainte de a lua o decizie și să se țină cont de indicațiile, contraindicațiile, riscurile și alternativele procedurii.

Ca orice procedură medicală, inseminarea intrauterină nu este lipsită de riscuri, care trebuie cunoscute și evaluate înainte de a lua o decizie.

Unul dintre riscurile inseminării intrauterine este cel al infecției. Deși este o complicație foarte rară, există posibilitatea ca introducerea cateterului în uter să provoace o leziune sau o contaminare cu bacterii la nivelul colului uterin, endometrului sau trompelor uterine. Aceasta poate cauza inflamație, durere, febră sau chiar infertilitate. Pentru a preveni acest risc, se recomandă efectuarea unor teste pentru depistarea eventualelor infecții genitale înainte de procedură.

Alt risc al procedurii este cel al sarcinii multiple. Deoarece procedura se face de obicei în asociere cu stimularea ovariană, există șansa ca mai multe ovule să fie eliberate și fecundate în același timp. Acest lucru poate duce la o sarcină gemelară, triplară sau chiar mai mare, care implică mai multe complicații atât pentru mamă, cât și pentru feți.

Sarcina extrauterină este un alt risc posibil. Acesta presupune implantarea embrionului în afara cavității uterine, de obicei în trompele uterine. Acest lucru poate pune în pericol viața mamei și poate duce la pierderea sarcinii și a trompei afectate.

Această metodă de reproducere umană asistată se împarte în mai multe tipuri, în funcție de diagnostic și cauza infertilității: inseminare intracervicală, inseminare intrauterină, inseminare intravaginală și intratubară. Dintre acestea, primele două sunt cele mai utilizati.

Procedura presupune introducerea spermei în colul uterin. Această metodă este non-invazivă și nedureroasă. Este asociată cu o rată bună de success.

Metoda presupune câțiva pași suplimentari față de inseminarea intracervicală. Sperma este pregătită în laborator pentru a fi mai concentrată și curățată de alte substanțe care ar putea afecta șansele de succes.

Anterior procedurii se vor recomanda o serie de analize pentru ambii parteneri, pentru a se evalua starea generală de sănătate. Dintre analizele obligatorii solicitate amintim:

• Testul Babeș Papanicolau
• Culturi din col (Mycoplasma, Chlamydia, Ureaplasma)
• HSG
• Teste pentru boli cu transmitere sexuală
• Spermogramă, spermocultură

Pregătirea propriu-zisă constă în primul rând în monitorizarea ovulației. În funcție de momentul ovulației, partenerul trebuie să doneze material seminal. Dacă se optează pentru inseminare intrauterină, proba va fi prelucrată în laborator. Se pot recomanda fie tratamente pentru stimulare ovariană, fie injecție cu gonadotropina corianică umană (HCG) pentru declanșarea ovulației. Ulterior, se va stabili cu exactitate ziua procedurii.

Aceasta metodă de reproducere umană asistată presupune o serie de pași care maximizează șansele de concepție.

După ce partenerul donează materialul seminal, acesta este prelucrat în laborator. Spermatozoizii activi și normali vor fi separați de cei de calitate inferioară. În plus, sperma va fi curățată de orice alte elemente care ar putea periclita procesul.

Procedura este de scurtă durată și nu generează disconfort. Pacienta va fi poziționată pe masa de ginecologie. Se va utiliza un specul pentru facilitarea accesului prin col. Medicul va introduce un cateter subțire, până în cavitatea uterină, unde va injecta proba de spermă

Pentru că intervenția este non-invazivă și foarte bine tolerată, pacientele nu au restricții. Ele își pot relua activitățile zilnice.

Tehnicile de reproducere umană asistată precum inseminarea artificială reprezintă responsabilitatea medicilor și doar o parte a procesului de concepție. Pacientele își pot maximiza șansele de reușită adoptând un stil de viață sănătos, fără vicii dăunătoare și excese.

După terminarea procedurii pacienta se poate deplasa normal. Nu este necesar repaosul, deoarece nu crește rata de sarcină.

Intervalul după care se poate detecta o sarcină este de 2 săptămâni de la inseminare.

Rata de success a acestei proceduri depinde de mai mulți factori. În primul rând, vârsta pacientei este importantă. Cu cât aceasta este mai tânără, cu atât șansele de succes sunt mai mari. Statisticile afirmă că șansele de reușită cresc cu fiecare încercare. Lipsa altor patologii asociate este la fel de importantă.