Ghidul viitorilor părinți, în 9 pași simpli

Acest ghid este conceput pentru a vă oferi informații clare despre procesul de fertilizare in vitro și a drumului spre conceperea unui copil.

Pasul 1: Prima întâlnire (Consultul inițial)

Pentru început, ne vom întâlni pentru a ne cunoaște și pentru a stabili împreuna planul medical FIV care vi se potrivește. Aceasta este consultația inițială dintre medicul specialist în infertilitate și cuplu, în care acesta vă cunoaște și analizează istoricul medical, analizele medicale și în care decide dacă mai este nevoie de analize suplimentare sau alte consulturi de specialitate.

Pe toată perioada în care veți efectua teste și analize suplimentare, vă va fi atribuită o persoană de legătură (una dintre asistentele clinicii), cu care veți comunica în permanență și care vă va îndruma. Asistenta va fi persoana de legătură dintre cuplu și medicul specialist.

Pasul 2: Întocmirea dosarului FIV

Deschidem un dosar medical pe numele dumneavoastră în care sunt incluse: istoricul medical, analizele medicale complete, consultații medicale. Acest dosar este deschis în prezența dumneavoastră și a asistentei de legătură, indiferent dacă veți urma sau nu tratamentul FIV.

Pasul 3: Analiza dosarului

Medicul specialist în infertilitate va evalua dosarul medical împreună cu o echipă formată din medic urolog, medic endocrinolog, psiholog și nutriționist, pentru a lua cea mai bună decizie referitoare la cazul dumneavoastră.

În unele situații este nevoie de schimbarea stilului de viață și de adoptarea unor conduite care să ajute la realizarea unui proces de fertilizare cât mai ușor. Dacă medicul consideră că sunteți pregătită pentru procesul de fertilizare in vitro, se va programa o nouă întâlnire.

Pasul 4: Alegerea planului de tratament

Va avea loc o consultație preliminară cu medicul specialist în infertilitate în care vă vor fi explicate variantele de fertilizare in vitro existente și vă va fi prezentată cea mai bună opțiune pentru conceperea unui copil, în funcție de rezultatele analizelor, a consulturilor realizate anterior și în urma recomandării făcută de către ceilalți specialiști care au analizat dosarul medical.

Medicul va stabili ce protocol de stimulare ovariană și de fertilizare in vitro va fi realizat în cazul dumneavoastră. La finalul întâlnirii veți semna formularul de consimțământ pentru începerea procedurii FIV și se va prezenta calendarul procedurilor ce urmează a fi efectuate.

Pasul 5: Începerea protocolului FIV

FIV presupune 4 etape principale:

1) Stimularea ovariană

2) Recoltarea ovocitelor și a spermei

3) Inseminarea artificială

4) Embriotransferul

Prima etapă constă în stimularea ovariană, proces prin care se obțin mai multe ovocite. În mod obișnuit, o femeie are un singur folicul matur într-un ciclu menstrual (28 zile), din care se dezvoltă un singur ovocit.

Pentru a putea obține mai multe ovocite avem nevoie de stimulare ovariană. Mai multe ovocite înseamnă rată mai mare de sarcini!

Stimularea ovariană începe de obicei în a doua zi de ciclu menstrual, dar ziua începerii stimulării ovariene poate varia în funcție de decizia medicului specialist în infertilitate. Dumneavoastră veți comunica asistentei cu care țineți legătura ziua apariției sângerării (menstruației).

În următoarea zi veți fi programată pentru o ecografie transvaginală, în urma căreia se va stabili tratamentul. Tratamentul de stimulare este injectabil și se autoadministrează zilnic la aceeași ora, timp de aproximativ 9-12 zile.

Pe perioada tratamentului veți fi chemată pentru realizarea unor ecografii de monitorizare. Vor fi necesare și dozări hormonale din sânge. La finalul tratamentului de stimulare veți face una sau două injecții cu un preparat hCG (hormonul gonadotropină corionică umană) pentru declanșarea ovulației în vederea recoltării ulterioare a ovocitelor.

Pasul 6: Recoltarea ovocitelor și a spermei

Recoltarea ovocitelor se realizează după aproximativ 36 de ore de la injecția cu hCG, prin puncție ovariană ghidată ecografic. În ziua stabilită pentru puncție veți veni împreuna cu partenerul în clinica noastră. Este important să nu mâncați și să beți cu 8 ore înainte de procedură. Aceasta se realizează sub anestezie generală (sedare ușoară), pentru ca dumneavoastră să nu simți nicio durere sau disconfort.

În aceeași zi, partenerul va trebui sa dea o probă de spermă (după 2-5 zile de abstinență anterior recoltării). În urma recoltării ovocitelor acestea vor fi transferate împreuna cu sperma partenerului în laboratorul de FIV. Embriologul va hotărî metoda de fertilizare a ovocitelor în urma căreia se vor obține embrionii.

În zilele următoare puncției ovariene veți face tratament cu ovule (administrate intravaginal) sau pastile (administrare orală) în vederea realizării embriotransferului.

Pasul 7: Fertilizarea in vitro

Acesta este singurul pas în care dumneavoastră și partenerul nu veți participa. Procedura este realizată în laborator de către embriolog și are ca scop fecundarea ovocitelor cu ajutorul spermei partenerului și cultivarea embrionilor până la stadiul de blastocist (timp de 5 zile).

În urma fertilizării ovocitelor în laborator se obțin embrioni. Atenție! Nu toate ovocitele recoltate vor putea fi fertilizate.

Procesul de fertilizare in vitro se realizează fie prin alăturarea ovocitelor cu spermatozoizii într-un mediu de cultură special (FIV standard), fie prin injectarea în fiecare ovul a unui singur spermatozoid, cu ajutorul unui ac special ghidat microscopic (Injecție Intracitoplastatică a Spermatozoidului / ICSI).

Vârsta embrionilor este egală cu numărul de zile dintre momentul puncției și momentul embriotransferului, ziua 0 fiind ziua recoltării și de asemenea, ziua realizării inseminării in vitro. Pe toată perioada în care embrionii cresc și se dezvoltă în laborator, veți fi sunată pentru a primi detalii despre numărul și starea lor.

Începând cu ziua 1, ovulele sunt deja fertilizate și încep să se dividă. Transferul embrionar se poate realiza fie în ziua 3, fie în ziua 5 de diviziune. S-a observat totuși că embrionii care se dezvoltă până în ziua a V-a (blastociști) au șanse mai mari de a da o sarcină decât embrionii de ziua a III-a.

Pasul 8: Embriotransferul (ET)

În ziua 5 sau ziua 3 după puncția ovariană, veți fi chemată în clinică în vederea realizării ET. Veți fi așezată în poziție ginecologică și cu ajutorul unui cateter fin care conține embrionul într-un mediu de cultură, acesta va fi introdus în cavitatea uterină. Procedura este una nedureroasă. Mai mult decât atât, după ET veți putea pleca imediat acasă. În zilele următoare embriotransferului, veți urma tratament cu ovule, pastile și acolo unde este cazul, injecții.

Important! Cuplul decide numărul embrionilor care vor fi transferați în uter. Cu cât numărul de embrioni transferați uterin este mai mare, cu atât crește șansa unei implantări. Însă, există și riscul unei sarcini multiple – gemeni, tripleți.

Noi transferăm unul, maxim doi embrioni intrauterin. Întotdeauna, embrionii rămași vor fi crioprezervați (congelați) în ziua 3 sau ziua 5 în vederea embriotransferului ulterior, numit embriotransfer decongelat (ET dec).

Acest protocol presupune decongelarea embrionului într-un ciclu menstrual ulterior. Pentru acest lucru sunt necesare ecografii de monitorizare a ovulației și dozări hormonale din sânge. Ecografia și dozările hormonale ne permit estimarea corecta a momentului ovulației și transferul embrionului în cavitatea uterină exact ca și cum el s-ar afla acolo în mod natural. Sunt studii care arată o rată mai bună de sarcini pentru ET dec decât pentru ET fresh.

Pasul 9: Urmărirea dezvoltării sarcinii

La 10 zile după ET veți fi chemată în clinică pentru efectuarea unei analize din sânge (β-HCG) care va confirma sau infirma prezența sarcinii.

Un rezultat β-HCG negativ nu înseamnă „capăt de linie”! Un β-HCG negativ înseamnă continuarea drumului în vederea succesului. Factorii care pot determina un astfel de rezultat sunt multipli: calitatea embrionului, lipsa de răspuns a endometrului uterin etc. Pentru că trebuie să clarificăm aceste lucruri și să le schimbăm, acolo unde se poate, veți fi programați din nou la o reevaluare cu medicul specialist. În urma întâlnirii, vom stabili o nouă strategie pentru a reuși obținerea unei sarcini.

Un rezultat β-HCG pozitiv înseamnă prezența sarcinii și continuarea drumului. Veți fi informată la ce interval de timp să repetați testarea β-HCG din sânge și veți fi programată la o ecografie de confirmare a sarcinii. Ulterior, monitorizarea sarcinii va fi realizată de către medicul dumneavoastră ginecolog, la fel ca în cazul unei sarcini obținute în mod natural.

Descarcă ghidul FIV Embryos!

Programează-te acum