Recenzii
9.79
Aceasta este o medie ce reflectă notele acordate de pacienți în urma interacțiunii cu medicul în cadrul consultației.
Specializare
Obstetrică-Ginecologie
Domenii de expertiză
- Infertilitate și fertilizare in vitro
- Ultrasonografie
- Colposcopie
- Histeroscopie
- Chirurgie Laparoscopică Ginecologică.
Programare
Dr. Maria-Bianca Anca-Stanciu
Dr. Maria-Bianca Anca-Stanciu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București în anul 2015. Este medic specialist Obstetrică-Ginecologie şi coordonator al Departamentului de Reproducere Umană Asistată din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” (Maternitatea Giulești), doctorand în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti. A urmat specializarea de Obstetrică-Ginecologie în cadrul Spitalului „Prof. Dr. Panait Sârbu”, centru cu mare adresabilitate în infertilitate, monitorizarea sarcinilor cu risc obstetrical crescut şi intervenţii chirurgicale ginecologice minim invazive.
Dr. Anca-Stanciu a primit, de-a lungul carierei sale, îndrumarea unora dintre cei mai buni specialiști din domeniu, a făcut din medicină o pasiune și este mereu la curent cu ultimele descoperiri științifice în reproducerea umană asistată.
Medic empatic, cald, atent la detalii și nevoile pacientelor, cu o bogată experiență în monitorizarea sarcinii, efectuează intervenții pentru sarcina cu risc și poate asigura pacientelor cu probleme de fertilitate un parcurs complet, de la investigarea infertilității, până la naștere. Prin consiliere personalizată, monitorizare atentă şi evaluare precisă, creează un mediu de încredere în fiecare etapă a acestei călătorii extraordinare.
A participat la numeroase congrese științifice, fiind permanent la curent cu cele mai recente descoperiri din domeniu.
Membru activ al: