Infertilitatea masculină poate fi cauzată de o varietate de factori, printre care și azoospermia, o afecțiune în care spermatozoizii sunt complet absenți din lichidul seminal. 

Prevalența azoospermiei poate varia în funcție de populație și de factorii de mediu, dar în general este considerată relativ scăzută, afectând aproximativ 1% din bărbați. Totuși, în cadrul cuplurilor care se confruntă cu infertilitatea, azoospermia poate fi identificată într-un procent mai mare, iar impactul azoospermiei și a infertilității masculine asupra vieții unui bărbat poate fi semnificativ din punct de vedere emoțional și psihologic. 

 

Spermatogeneza

Spermatogeneza este procesul biologic prin care celulele germinale masculine, cunoscute sub numele de spermatogonii, se diferențiază și se dezvoltă în spermatozoizi maturi în cadrul testiculelor bărbaților. Acest proces este esențial pentru producerea spermei și, implicit, pentru fertilitatea masculină.

În contextul azoospermiei, spermatogeneza poate fi afectată în diferite moduri, ceea ce duce la producția insuficientă sau absența totală de spermatozoizi în lichidul seminal. 

 

Etapele spermatogenezei:

  • Perioada germinativă: În această etapă, anumite celule din testicule, numite spermatogonii, se divid rapid și formează mai multe generații de celule.
  • Perioada de creștere: Unele dintre aceste celule acumulează substanțe nutritive și cresc în dimensiune pentru a deveni spermatocite primare.
  • Perioada de maturare: Spermatocitele primare se divid de două ori consecutiv, producând în total patru celule numite spermatide. Aceste spermatide trec prin anumite transformări și devin spermatozoizi funcționali.

 

În cazul azoospermiei, una sau mai multe dintre aceste etape pot fi afectate, ceea ce duce la producția insuficientă sau absența completă a spermatozoizilor în lichidul seminal. 

 

Ce este azoospermia? 

Azoospermia este o condiție medicală caracterizată prin absența completă a spermatozoizilor în sperma ejaculată, ceea ce duce la infertilitate masculină. Aceasta poate fi cauzată de diverse probleme, inclusiv de obstrucții în calea de transport a spermei, probleme de producție a spermei la nivelul testiculelor, sau probleme hormonale.

 

Tipuri de azoospermie

Există două tipuri principale de azoospermie:

  • Azoospermia obstructivă – apare atunci când există o blocare în tractul reproductiv masculin care împiedică spermatozoizii să fie prezenți în lichidul seminal ejaculat. Această obstrucție poate fi localizată în orice parte a căilor de transport ale spermei, de la epididim (tubul care stochează și transportă spermatozoizii din testicule) până la uretra. Cauzele comune includ vasectomia, infecții, complicații chirurgicale sau congenitale.
  • Azoospermia non-obstructivă – reprezintă absența spermatozoizilor în sperma ejaculată din cauza unor probleme cu producția de spermă în testicule. Această condiție indică adesea o disfuncție la nivelul testiculelor sau probleme cu hormonii care reglează producția de spermă. Poate fi rezultatul unei varietăți de condiții, inclusiv disfuncții hormonale, probleme genetice, varicocel, expunerea la toxine, radiații, anumite medicamente, sau poate fi idiopatică (fără o cauză identificabilă).

 

Cauze

Cauzele azoospermiei pot varia în funcție de tipul său – obstructivă sau non-obstructivă. Fiecare tip are un set distinct de cauze posibile. 

 

Cauze ale azoospermiei obstructive:

  • Vasectomia sau alte intervenții chirurgicale care afectează tractul spermatic;
  • Infecții ale tractului reproductiv, cum ar fi epididimita sau prostatita, care pot duce la formarea de cicatrici;
  • Anomalii congenitale, precum absența congenitală a vaselor deferente, adesea asociată cu fibroza chistică;
  • Traumatisme sau intervenții chirurgicale anterioare la nivelul scrotului sau organelor genitale, care pot cauza formarea de cicatrici sau blocări;
  • Cicatrici din cauza bolilor inflamatorii, precum boala inflamatorie pelviană.

 

Cauze ale azoospermiei non-obstructive:

  • Variații genetice sau sindroame, cum ar fi sindromul Klinefelter sau microdelețiile cromozomului Y, care afectează producția de spermă;
  • Disfuncții hormonale, cum ar fi niveluri scăzute de testosteron sau alte dezechilibre hormonale care influențează spermatogeneza;
  • Varicocel, dilatații ale venelor din scrot care pot crește temperatura locală și afecta producția de spermă;
  • Expunerea la toxine sau radiatii, inclusiv alcoolul, drogurile, fumatul, expunerea la chimicale sau radioterapie/chimioterapie, care poate deteriora testiculele;
  • Stil de viață și factori de mediu, precum obezitatea, nutriția deficitară, stresul excesiv sau temperaturi scrotale ridicate (de exemplu, prin purtarea de îmbrăcăminte strâmtă sau folosirea frecventă a saunelor);
  • Condiții medicale severe, precum insuficiența renală sau afecțiuni hepatice, care pot influența negativ producția de spermă;
  • Cauze idiopatice, unde originea azoospermiei nu poate fi determinată.

 

Factori de risc

Printre factorii de risc semnificativi se numără:

  • Anomalii genetice;
  • Intervenții chirurgicale efectuate pe organele reproductibile;
  • Infecții;
  • Expunerea la anumite toxine;
  • Radioterapie și chimioterapie;
  • Varicocel;
  • Dezechilibre hormonale;
  • Fumatul, consumul excesiv de alcool, consumul de droguri, obsezitatea, stresul;
  • Boli cronice (insuficiența renală sau afecțiunile hepatice).

 

Complicații 

Azoospermia poate fi un simptom al unor probleme de sănătate mai grave, precum tulburări genetice (sindromul Klinefelter) sau dezechilibre hormonale, care pot avea implicații mai mari în ceea ce privește sănătatea generală a pacientului. De asemenea, studiile sugerează că bărbații cu azoospermie, în special cei cu forme non-obstructive, ar putea avea un risc mai mare de a dezvolta cancer testicular.

Totodată, azoospermia poate produce complicații de natură psihologică prin presiunea semnificativă adusă în relațiile de cuplu, provocând tensiuni sau conflicte datorate stresului emoțional și a nesiguranței legate de conceperea unui copil.

Totuși, multe dintre complicațiile asociate pot fi gestionate cu ajutorul consilierii, suportului emoțional și tratamentelor medicale adecvate.

 

Simptomele azoospermiei

Azoospermia în sine este adesea asimptomatică, ceea ce înseamnă că nu prezintă simptome evidente pentru persoana afectată. Cu toate acestea, unele circumstanțe sau condiții pot fi asociate cu azoospermia și pot avea simptome conexe.

 

Infertilitate

Azoospermia este una dintre cauzele principale ale infertilității masculine. Cuplurile care încearcă să conceapă și nu reușesc, pot identifica infertilitatea ca un simptom al azoospermiei.

 

Scăderea dorinței sexuale

Anumite condiții medicale care pot duce la azoospermie, spre exemplu tulburările hormonale sau afectarea funcției testiculare, pot avea un impact asupra libidoului sau dorinței sexuale.

 

Disfuncție erectilă

Uneori, anumite condiții medicale asociate cu azoospermia pot avea un impact negativ asupra funcției erectile sau pot fi asociate cu disfuncția erectilă.

 

Simptome ale condițiilor subiacente

Azoospermia poate fi cauzată de o varietate de condiții subiacente, cum ar fi anomaliile genetice, infecțiile sau leziunile testiculare. În anumite cazuri, simptomele acestor condiții subiacente pot fi evidente, cum ar fi durerea testiculară, umflarea sau anomaliile fizice ale testiculelor.

 

Diagnosticul azoospermiei

Diagnosticul azoospermiei începe cu un istoric medical complet și o examinare fizică, urmând a se concentra pe sănătatea generală, istoricul familial, expunerile la toxine, stilul de viață și istoricul de fertilitate. 

Sunt necesare cel puțin două analize ale spermei pentru a confirma absența spermatozoizilor, alături de teste hormonale pentru a evalua funcția testiculară și echilibrul hormonal. Testele genetice pot detecta anomalii care ar putea contribui la azoospermie. Ecografia scrotală sau transrectală ajută la identificarea posibilelor obstrucții sau anomalii structurale, iar biopsia testiculară este necesară pentru a determina dacă producția de spermă are loc. 

Acest proces de diagnostic are rolul de a identifica cauza precisă a azoospermiei și de a ghida tratamentul adecvat, fie că este vorba despre intervenții chirurgicale pentru eliminarea obstrucțiilor, tratamente medicale pentru îmbunătățirea producției de spermă sau utilizarea tehnicilor de reproducere asistată.

 

Tratament pentru azoospermie

Tratamentul pentru azoospermie depinde de cauza specifică a condiției și poate varia de la intervenții medicale și chirurgicale la tehnicile de reproducere asistată.

 

Pentru azoospermia obstructivă:

  • Intervenții chirurgicale – obstrucțiile din tractul reproductiv pot fi adesea corectate chirurgical. Tehnici precum vasovasostomia (reversarea vasectomiei) sau vasoepididimostomia (conectarea vasului deferent direct la epididim pentru a ocoli o obstrucție) sunt exemple comune de tratament.
  • Extracția spermatozoizilor – în cazurile unde chirurgia nu este posibilă sau nu aduce rezultate pozitive, spermatozoizii pot fi extrași direct din testicule sau epididim pentru a fi folosiți în proceduri de reproducere asistată.

 

Pentru azoospermia non-obstructivă:

  • Tratamente hormonale – dacă azoospermia este cauzată de un dezechilibru hormonal, tratamentele hormonale pot stimula producția de spermă.
  • Extracția spermatozoizilor – tehnici precum TESE (extracția de spermatozoizi direct din testicul) sau micro-TESE (o formă mai avansată a TESE, efectuată sub microscop pentru a crește șansele de a găsi spermatozoizi) pot fi folosite pentru a recupera spermatozoizi pentru fertilizarea in vitro (FIV).
  • Adoptarea unui stil de viață sănătos – modificările stilului de viață, cum ar fi renunțarea la fumat, limitarea consumului de alcool, menținerea unei greutăți sănătoase și evitarea expunerii la toxine, pot contribui la îmbunătățirea sănătății generale și pot avea un efect pozitiv asupra producției de spermă.

 

Prevenție

Prevenirea azoospermiei se concentrează pe reducerea factorilor de risc asociați cu infertilitatea masculină. În timp ce unele cauze (condițiile genetice, spre exemplu), nu pot fi prevenite, multe măsuri pot fi luate pentru a minimiza riscul de dezvoltare a azoospermiei sau pentru a îmbunătăți sănătatea reproductivă în general. 

  • Evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool;
  • Menținerea unei greutăți sănătoase;
  • Exercițiile fizice regulate;
  • Limitarea expunerii la toxine sau radiații;
  • Monitorizarea sănătății sexuale și reproductive;
  • Control medical regulat;
  • Adoptarea unor tehnici de gestionare a stresului;
  • Adoptarea unei diete echilibrate, bogată în vitamine și minerale esențiale;
  • Evitarea băilor fierbinți prelungite și a saunele și purtarea de lenjerie lejeră.

 

Impactul azoospermiei asupra fertilității

Azoospermia are un impact direct și semnificativ asupra fertilității masculine, făcând concepția naturală improbabilă. Fertilitatea depinde de capacitatea spermatozoizilor de a fertiliza ovulul, iar fără prezența spermatozoizilor, procesul natural de concepție este întrerupt. 

Pentru cuplurile care își doresc copii, azoospermia reprezintă o provocare majoră, necesitând adesea asistență medicală specializată prin tehnici de reproducere asistată.

De asemenea, motive precum nevoia de diagnostic și tratament complex, costurile asociate și stresul emoțional și psihologic au un impact direct asupra pacientului. 

 

FIV și azoospermia

Fertilizarea in vitro (FIV) este o opțiune promițătoare de tratament pentru cuplurile în care partenerul suferă de azoospermie. Prin această tehnică avansată de reproducere asistată, ovulele partenerei sunt fertilizate în laborator cu spermatozoizi, iar embrionii rezultați sunt transferați în uterul partenerei, oferind astfel șansa la concepție și la nașterea unui copil biologic.

 

Tehnici de colectare a spermei

Tehnicile de colectare a spermei sunt proceduri medicale folosite pentru a obține spermatozoizi în scopuri de diagnosticare sau de reproducere asistată. 

 

Cele mai comune tehnici de colectare a spermei includ: 

  • Masturbarea cu scopul de a obține sperma ejaculată;
  • În cazul bărbaților care suferă de ejaculare retrogradă (unde sperma este direcționată înapoi spre vezica urinară în loc de a fi ejectată prin uretră), sperma poate fi recuperată din urină imediat după ejaculare;
  • Aspirația percutană a spermei din epididim (PESA);
  • Aspirația testiculară a spermei (TESA);
  • Extracția microchirurgicală de spermatozoizi (Micro-TESE);
  • Biopsie testiculară (poate fi folosită atât pentru diagnostic, cât și pentru colectarea spermei).

 

FIV în azoospermia obstructivă

În cazul azoospermiei obstructive, unde producția de spermatozoizi este normală, dar aceștia sunt blocați din cauza unei obstrucții în calea de transport, spermatozoizii pot fi adesea extrași direct din testicule sau epididim prin proceduri precum PESA (aspirație percutanată a spermei din epididim), TESA (aspirație testiculară a spermei) sau micro-TESE (extracție microchirurgicală de spermatozoizi). Acești spermatozoizi extrași pot fi apoi folosiți pentru fertilizarea ovulelor în cadrul procedurii FIV.

 

FIV în azoospermia non-obstructivă 

Pentru cazurile de azoospermie non-obstructivă, în care problema este legată de producția insuficientă de spermatozoizi, tehnica micro-TESE este adesea utilizată pentru a identifica spermatozoizi viabili direct în țesutul testicular. Chiar și în situații unde numărul de spermatozoizi este foarte scăzut, tehnica FIV, combinată cu injecția intracitoplasmatică de spermă (ICSI), permite utilizarea unui singur spermatozoid pentru fertilizarea fiecărui ovul.

 

Rata de succes a fertilizării in vitro (FIV) în azoospermie 

Rata de succes a FIV în cazurile de azoospermie variază în funcție de mulți factori, inclusiv vârsta femeii, cauza specifică a azoospermiei, calitatea spermei extrase și calitatea ovulelor. În general, FIV cu ICSI oferă șanse semnificative de succes în obținerea unei sarcini, chiar și în cazurile complexe de infertilitate.

 

Când este momentul să vezi un specialist? 

Dacă nu ați reușit să concepeți după un an de încercări regulate fără protecție, acesta este un indicator comun care sugerează că ar putea fi momentul să vă adresați unui specialist. 

De asemenea, dificultățile în menținerea unei erecții, durere în timpul actului sexual, scăderea libidoului, ejacularea prematură, întârziată sau absența ejaculării, precum și probleme cu volumul sau aspectul spermei ejaculate indică necesitatea asistenței medicale specializate. 

La Embryos, susținem viitori părinți. Știm că fiecare persoană este unică, de aceea adaptăm fiecare plan de tratament, luând în considerare nevoile emoționale, fizice și financiare ale oamenilor pe care dorim să îi ajutăm.

Misiunea noastră este să depășim așteptările, oferind îngrijiri excepționale pacienților noștri, construind relații de încredere cu aceștia și ne dorim să știți că suntem un partener valoros în comunitate.

Alege varianta rapida și fă-ți o programare în clinică sau online (video call), completând formularul din pagina de programări.